LEGIUNEA (@ML_J)

Povestea literei “P” - Cum te numești, domnule? - Petre. - Și ce lucrezi? - Prepar pește prăjit pentru pescari. - Bine, și ce anume faci? - Pun peștele pe plăci, pisez piper, presar piper peste pești, potrivesc plăcile pe plită; pentru peștele prăjit pregătesc piure; pun peștele pe platouri; pentru placul pescarilor, pun pahare pentru palincă. - Dar de ce vorbești numai cu “P”? - Poftim? - De ce vorbești numai cu “P”? - Pot pronunța pe P perfect perceptibil - Ei, asta e acum! Pun rămășag că la întrebările mele vei greși. - Primesc provocarea. - Pe cât? - Pun pariu pe patru poli! - S’a făcut! - Spune-mi, ce-ți place să mănânci? - Pastramă, papricaș pârjoale, pui pane, porumbei, piftie piperată, pește, plachie, prefer păstrăvi, potârnichi, papanaș, papară. - Și ce îți place să bei? - Palincă, pinot pelin, porto. - Și la desert? - Plăcinte, prăjituri, pișcoturi, pepene, prune, pere, portocale, piersici, papanași. - Dar înghețată obișnuiești? - Puțin; profiterol, parfait. - Spune-mi, cum îți petreci timpul liber? - Primăvara prefer plimbări prin parcuri, pe poteci, prin pădure, prin poienițe. - Dar vara? - Plajă, pescuiesc. - Și iarna? - Prefer patinajul. - Te pomenești că poți să-mi spui și o poezie numai cu litera “P”? - Pot. - Asta nu o mai cred. Spune-o! - Poezia poetului Petru Popescu: “Prin păduri, peste poiene, Prin pustiuri, peste pietre, Păsări pâlcuri pribegesc Părăsindu-și puii proprii Pe pământul părintesc. Prima pasăre, pilotul, Plescăind puternic pliscul, Plutea privind pământul Pajiștea, pădurea, piscul.” - Off… văd că am pierdut… Pa! - Pardon, pentru pariul pierdut plătești patru poli! - Ok… Plătesc. - Pune paralele pe portofel…